VIDEO emoționant de la Spitalul Victor Babeș! Mesajul cadrelor medicale: “Împreună vom trece şi peste asta”
Reading Time: < 1 minuteSunt în prima linie și luptă zi de zi cu toate forțele. Sunt acolo pentru noi, iar noi le putem ajuta stând în case, așa cum chiar ele ne roagă.
Cadrele medicale de la secţia Pneumologie 1 de la Spitalul “Victor Babeş” din Bucureşti s-au filmat pentru a le mulţumi celor care îi tratează pe bolnavii infectaţi cu COVID-19.
Una dintre asistente a dansat pe melodia “Voi rezista” şi a trecut pe lângă colegele ei, care aveau pregătite mai multe mesaje de încurajare. “Bravo vouă, eroilor” și “Împreună vom trece şi peste asta”.
Rezistati in prima linie! Va multumim!
Într-o perioadă grea, un mesaj emoționant care te face să zâmbești, vine chiar de la cei din prima linie, mai precis de la asistentele de la spitalul "Victor Babeș"! ❤🙏Avem nevoie de optimism, zâmbete și putere! Iar împreună vom trece și peste încercarea asta și după ne vom putea lua din nou în brațe! 👏📽 @Dana Matei
Publicată de Români Ca Lumea pe Duminică, 5 aprilie 2020