Paul Dan preda pian in Germania si a facut istorie in Japonia! Are o poveste incredibila

 

Solist al principalelor ansambluri simfonice ale lumii, profesor pentru aproape 30 de ani la Academia Muzicală ,,Musachino’’ din Tokyo, dar prea puțin cunoscut în propria țară!

Paul Dan și-a început ascensiunea muzicală la Lugoj, la vârsta de 14 ani, unde a studiat pianul cu maestrul Iosif Willer. Educat în tradiția muzicală a Budapestei, Vienei, Moscovei și Parisului, în 1968, la doar 23 de ani, ajunge finalist al concursului internațional Bach de la Leipzig și primește o bursă la Munchen unde va studia cu Hugo Steurer.

Urmează turnee și concerte prin Europa, America de Nord și Sud, Africa, Orientul Mijlociu, Japonia, Taiwan, India sau Thailanda. Se stabilește în anii 70 în Germania, iar după o scurtă întoarcere în țară cu o bursă George Enescu devine solist al ansamblurilor de renume, precum Orchestra Simfonică din Viena și Stuttgart sau  Japonia.

Artistul lugojean care mărturisea că este ,,mereu fericit’’ a fost afectat grav de probleme de sănătate, care l-au ținut imobilizat într-un scaun cu rotile în ultimii zece ani. Toate aceste probleme, nu l-au oprit să facă ceea ce iubește mai mult, iar Paul Dan este în continuare un profesor de bază al  Universității din Mannheim, o școală cu tradiție în Germania, care a format pianiști, dirijori sau profesori de muzică.

Esti si tu un Roman Ca Lumea? Sau cunosti pe cineva? Trimite-ne un mesaj si noi raspandim povestea!

Alti Romani ca lumea